Sava și Stelea, baronii fără legitimitate: cum au transformat doi foști angajați sindicatul Apă-Canal într-o afacere personală și au blocat ieșirea tuturor
La Aquaserv S.A. Tulcea, sindicatul a evoluat de la un rol de apărător al drepturilor angajaților la o structură rigidă, dominată de doi indivizi care refuză să accepte realitatea. Acest conflict persistent, alimentat de voința celor două personaje centrale, Cornel Sava și Liviu Marian Stelea, îngreunează activitatea organizației, lăsând angajații captivi într-o situație care nu reflectă realitatea legală.
Contextul acestei situații a început cu pensionarea lui Cornel Sava, președintele sindicatului. Conform statutului sindicatului, acesta ar fi trebuit să își încheie mandatul, având în vedere că nu mai era angajat. Totuși, Sava a ales să rămână, argumentând că „doar instanța mă poate da jos”, subliniind o mentalitate de permanență, chiar și fără un temei legal.
Alături de el a rămas Stelea Liviu Marian, fost secretar al sindicatului, care, deși și-a pierdut locul de muncă în martie 2026, continuă să exercite un control asupra organizației. Aceștia formează un tandem care, deși fără legitimitate în conformitate cu legea, își mențin autoritatea prin obstinatie.
Documentele interne ale sindicatului confirmă că „funcțiile de președinte și secretar sunt ocupate nelegal, nestatutar, de persoane nemembre de sindicat”; cu toate acestea, Sava și Stelea blochează constant orice tentativă de reformă sau normalizare a situației.
Motivul pentru care acest blocaj rămâne activ se leagă strâns de bani. Sindicatul dispune de aproximativ 200 de membri care contribuie lunar, generând fonduri anuale de peste 120.000–140.000 lei. Acuzațiile interne sugerează că Sava ar folosi aceste fonduri fără aprobatrea Biroului Operativ, concentrând astfel controlul asupra unei resurse financiare esențiale.
Prin informațiile prezentate în documentele interna, se detaliază mai multe abuzuri financiare, inclusiv acordarea de „premieri” unilaterale, unde Sava își stabilește și își plătește singur recompense, precum și achiziții de bunuri precum un expresor de cafea și diverse obiecte de mobilier, toate fără o justificare adecvată.
Practici precum decontarea dublă a deplasărilor, atât din bugetul Aquaserv, cât și din fondurile sindicatului, scot în evidență comportamentele neetice și lipsa de transparență în gestionarea resurselor. De asemenea, Sava a încercat să-și creeze un loc de muncă bine remunerat în cadrul sindicatului, încercând să impună o structură care să îi aducă beneficii directe.
În acest climat de nefavorabil, o parte dintre angajați au decis să ia măsuri și au inițiat înființarea Sindicatului Liber al Apei, ca răspuns la disfuncționalitățile existente. Acesta a fost perceput ca o ultimă resortă de speranță pentru acei angajați care nu mai puteau suporta starea existentă. Totuși, procesul de retragere din vechiul sindicat a fost blocat, generând tensiuni suplimentare.
Astfel, imaginea actuală a sindicatului Apă-Canal este cea a unei organizații captive, incapabilă să își îndeplinească rolul esențial. Într-o situație aproape absurdă, două persoane fără legitimitate continuă să dețină controlul, provocând o ruptură profundă între nevoile angajaților și structura care ar trebui să îi reprezinte. Această dualitate se poate rezuma la fraza enunțată de Sava: „doar instanța mă poate da jos”. Astfel, sindicatul rămâne suspendat, iar angajații, prizonieri într-o organizație în care eficiența și legitimitatea sunt istorie.
