Fetele de aur care au făcut Tulcea să iubească baschetul, premiate după zeci de ani
Într-un moment emoționant, în pauza meciului dintre România și Azerbaidjan, în incinta noului Danubius Arena, timpul părea să retrocedeze, aducând la un loc nume celebre din baschetul tulcean. Cecilia „Cici” Ionescu, Florentina Nichitov (Uță), Raluca Cacencu, Suzan Mehmet, Miki Grecu, alături de alte jucătoare dintr-o generație ce a dus baschetul tulcean la rang de mândrie, s-au reunit pentru a fi onorate. Trofeele oferite de Federația Română de Baschet, sub egida președintei Carmen Tocală, o altă tulceancă asociată cu marea performanță, au fost un semn de apreciere atât pentru activitatea lor, cât și pentru impactul avut în lumea baschetului românesc. Din păcate, Doina Tocală și antrenoarea Mioara Koșa, nominalizate și ele pentru premiere, nu au reușit să participe.
Ceremonia a fost scurtă, dar a încăput în ea esența unor vieți întregi dedicate sportului. Înainte de a exista Danubius Arena, fetele își petreceau timp prețios la sala „Spiru Haret”, unde, sub privirile îndrumătoare ale antrenorilor Mircea și Mioara Koșa, se formau nu doar ca sportive, ci și ca oameni. Acel loc fusese sanctuarul lor, un spațiu al victoriilor și al învățării din înfrângeri, unde se legau prietenii de durată, construite în jurul visurilor și a antrenamentelor intense.
Amintirile acelei perioade au revenit cu intensitate. De la sunetul mingilor lovind parchetul până la emoțiile palpitate înaintea primului fluier, toate acestea le-au urmărit pe parcursul anilor, iar unele dintre ele au reușit chiar să ajungă la echipa națională, reprezentând un vis împlinit.
Baschetul a rămas, pentru multe, o constantă în viața lor. Cecilia „Cici” Ionescu a optat pentru predarea educației fizice la nivel universitar, în timp ce Florentina Nichitov Uță îmbină activitatea academică cu antrenarea lotului național feminin Under 17. Miki Grecu, la rândul său, își dedică timpul tinerelor talente la CSS.
Recuperarea amintirilor a fost un proces emoționant. Raluca Cacencu a recunoscut că revenirea naționalei la Tulcea a stârnit în ea nostalgii puternice: „Scârțâitul ghetelor pe parchet, fiorul dinaintea meciului și imnul României cântat de o sală întreagă”. Suzan Mehmet, o fostă jucătoare de Divizie, a rememorat perioada plină de bucurii din anii de liceu și a subliniat că „jur că nu există o viață mai amuzantă și plină de bucurii!”
Pe parchetul proaspăt al Danubius Arena, fetele tinere alergau, iar în tribună, copiii priveau poate pentru prima dată un baschet de un asemenea nivel. La câțiva metri distanță, femeile care, cu zeci de ani în urmă, visau să ajungă departe, retrăiau acele momente de glorie. Noua sală i-a oferit o oportunitate rară de a se reconecta cu trecutul, cu imagini ce păreau să prindă viață din nou: antrenamentele interminabile, îndrumările antrenorilor și dorința de a-și demonstra valoarea.
Această reuniune a fost o dovadă a legăturii strânse dintre generații, a prieteniei care a persistat dincolo de vreme și a pasiunii pentru baschet. Fetele de la CSS Tulcea au devenit, din nou, o echipă, și nu doar din punct de vedere sportiv, ci și sufletesc. Ele au reușit, după decenii, să se reunească sub aceeași umbrelă a amintirilor, demonstrând că baschetul rămâne o parte esențială a identității tulcene.
