Ministerul Educației: inspecțiile școlare pot fi organizate și online în anul 2026–2027
Ministerul Educației a transmis inspectoratelor școlare, prin adresa nr. 30.303 din 11 septembrie 2026, o serie de clarificări privind organizarea inspecțiilor școlare pentru anul școlar 2026–2027. Documentul vizează inspecțiile pentru acordarea gradelor didactice, examenul de definitivat, dar și inspecțiile la clasă necesare pentru ocuparea posturilor în cadrul etapelor de mobilitate a personalului didactic.
Potrivit precizărilor, pentru anul școlar 2026–2027 se aplică prevederile Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, aprobată prin OMECTS nr. 5561/2011, cu modificările ulterioare. Inspecțiile școlare vor urma procedurile practicate în anii anteriori, fără schimbări majore în ceea ce privește organizarea.
Inspecția specială la clasă poate avea loc online sau cu prezență fizică
Conform documentului, inspecția specială la clasă și susținerea lucrării metodico-științifice pentru obținerea sau echivalarea gradului didactic I pot fi organizate fie online, fie cu prezență fizică. Decizia privind modalitatea de desfășurare aparține senatului universitar al instituției de învățământ sau consiliului de administrație al centrului de perfecționare, cu acordul candidatului și al membrilor comisiei de examen.
În situația în care inspecția specială se organizează online, trebuie respectate mai multe etape. Cadrul didactic inspectat și elevii desfășoară activitatea în unitatea de învățământ, iar secretariatul centrului de perfecționare comunică inspectoratului data și ora susținerii, împreună cu datele de contact ale membrilor comisiei. Directorul unității de învățământ transmite, cu trei zile înainte de inspecție, toate informațiile necesare pentru accesul la platforma informatică utilizată, inclusiv linkul de conectare, către inspectorul școlar și membrii comisiei, solicitând confirmarea de primire.
Ce inspecții pot fi organizate online la decizia inspectoratelor școlare
Ministerul mai precizează că inspecțiile de specialitate din cadrul examenului pentru definitivare, inspecțiile speciale pentru gradul didactic II și inspecțiile curente pentru gradele I și II pot fi organizate online la decizia inspectoratelor școlare. Această opțiune trebuie fundamentată prin analiza situațiilor specifice din unitățile școlare, cum ar fi condițiile epidemiologice sau lucrările de reabilitare a spațiilor, respectând totodată prevederile metodologice ale examenelor naționale.
În cazul examenului de definitivare, inspecțiile de specialitate pentru educator sau profesor pentru educație timpurie vor fi realizate la patru activități didactice diferite, care acoperă activități tematice, jocuri, activități alese, precum și rutine și tranziții. Inspecția la clasă pentru ocuparea posturilor didactice în cadrul etapelor de mobilitate se desfășoară conform metodologiei-cadru privind mobilitatea personalului didactic din învățământul preuniversitar.
Precizările Ministerului Educației vin în contextul în care, în sesiunea precedentă, aproape 70% dintre candidații din Sibiu au promovat examenul de definitivat, potrivit rezultatelor publicate anterior.