Beton pe drumul industrial, asfalt pe Taberei: Lucrări în două zone-cheie din Tulcea

Z Stefan

Lucrări de infrastructură pe două artere importante din Tulcea: beton pe drumul industrial, asfalt pe strada Taberei

Lucrările de modernizare continuă pe două artere importante din municipiul Tulcea: drumul industrial care face legătura între zona Șantierului Naval și Port și strada Taberei. Primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, a verificat vineri, 25 septembrie, stadiul lucrărilor pe șantier și a anunțat că drumul industrial este betonat, nu asfaltat, pentru a putea rezista traficului greu, iar pe strada Taberei asfaltarea ar urma să înceapă săptămâna viitoare.

Intervențiile de pe drumul industrial se desfășoară în zona cuprinsă între intersecția străzilor Dumitru Ivanov și Taberei și Portul Industrial. Potrivit primarului, este vorba despre o arteră care a fost betonată și în trecut tocmai din cauza vehiculelor grele care o tranzitează.

„Este o zonă care tot timpul a fost betonată, pentru că este un drum care trebuie să reziste traficului greu. De multe ori mi s-a spus: «Haideți, domnule, când putem să facem și această zonă?». Am obținut finanțare, iar acum, cu constructorul, noi o betonăm”, a declarat primarul municipiului Tulcea în filmarea publicată de Primărie.

Apel către șoferi și pietoni să respecte restricțiile din șantiere

Primarul le-a cerut șoferilor să nu intre pe betonul proaspăt turnat, subliniind că întărirea betonului durează mai mult timp decât în cazul asfaltului.

„Această zonă nu este o zonă care se asfaltează, ci se betonează. Din acest motiv este foarte important ca noi, atât pietonii, cât și cei cu autovehicule, să nu intrăm aici, pentru că o să vă arăt cum oamenii au intrat și cum au deranjat betonul. Betonul, pentru a se întări, durează un timp mai îndelungat, iar noi vrem să facem o lucrare pentru 10-20 de ani”, a explicat edilul.

Potrivit primarului, polițiștii vor fi prezenți în zonă pentru a împiedica accesul pe porțiunile unde betonul trebuie protejat.

„Din acest motiv, poliția va fi aici în permanență și va veghea ca tot noi să nu stricăm ceea ce construim acum. Încercăm să rezolvăm niște probleme care sunt nerezolvate de foarte mult timp și aici este un efort nu doar din partea autorităților, ci și din partea noastră, a cetățenilor”, a mai spus primarul.

Lucrările fac parte, potrivit acestuia, dintr-o intervenție mai amplă asupra infrastructurii din zona industrială, care a inclus strada Dumitru Ivanov, trecerea la nivel cu calea ferată și zona Portului Industrial.

Strada Taberei intră în etapa de asfaltare

În paralel se lucrează și pe strada Taberei, unde sunt în desfășurare lucrările de sistematizare. Primarul a anunțat că asfaltarea străzii Taberei este programată să înceapă în săptămâna următoare, dacă lucrările se desfășoară conform planului.

„În completarea întregii investiții pentru această zonă industrială (…) este și cealaltă variantă, adică strada Taberei, unde deja lucrările de sistematizare sunt în plin progres și de săptămâna viitoare vom asfalta”, a precizat edilul.

Primăria Municipiului Tulcea arată că cele două artere sunt importante atât pentru accesul în zona industrial-portuară, cât și pentru activitatea economică din municipiu și le cere șoferilor și pietonilor să respecte restricțiile din șantiere, în special în zonele proaspăt betonate.

Share This Article