Tulcea, orașul care funcționează pe un PUG din 1996
Nicolae Bibu, city-managerul Tulcei, susține că orașul s-a dezvoltat ani la rând după un Plan Urbanistic General vechi de decenii. „Tulcea funcționează urbanistic pe un PUG din 1996”, afirmă el, adăugând că administrația de la acea vreme nu și-a dorit un PUG actualizat. În lipsa unor reguli generale clare, spune Bibu, au înflorit PUZ-urile. El estimează că între anii 2000 și prezent s-au realizat cel puțin 250 de astfel de documentații, majoritatea în perioada în care Filip Raicu a fost arhitect-șef.
PUZ-urile, o piață privată direcționată
Bibu explică logica economică din spatele acestor documentații. PUG-ul este plătit de Primărie, în timp ce PUZ-ul unei investiții este achitat de beneficiar către un proiectant. „Probabil între 5.000 și 10.000 de euro per PUZ”, spune el, făcând o socoteală orientativă. City-managerul afirmă că aceste documentații ar fi fost dirijate către un număr restrâns de proiectanți. „E foarte bine că se duc în economia privată, dar ele se duceau direcționat în puține locuri”, susține Bibu. El leagă menținerea PUG-ului din 1996 de interesul de a păstra multe zone nereglementate, ceea ce genera nevoia constantă de PUZ-uri costisitoare. Întrebat dacă un astfel de mecanism putea funcționa fără știrea primarului de atunci, Bibu răspunde: „Mi-e greu să cred că lucrurile astea se întâmplau fără știrea primarului. Nu cred.”
Grajudul devenit pensiune și concesiunea neactualizată
Discuția se mută apoi la Florențiu Constantin, fostul și actualul director al DIAP. Bibu respectă decizia instanței care i-a dat dreptate acestuia în privința procedurii de îndepărtare din funcție, dar spune că rămâne o altă latură a managementului. El dă exemplul unui teren al municipiului pe care exista un grajd, proprietate privată. Construcția ajunge la o societate comercială care vrea să o transforme în pensiune. Potrivit lui Bibu, DIAP a fost informat despre schimbarea destinației și a semnat acordul necesar. „Domnul Florențiu semnează acordul și spune: de acord, acest acord este pentru obținerea autorizației de construire pensiune”, relatează city-managerul. Pensiunea funcționează, dar contractul de concesiune rămâne calculat pentru vechea utilizare. „Diferența de tarif era de la 6.000 de lei pe an la 40.000 de lei pe an”, precizează Bibu. El adaugă că situația a persistat „niște mulți ani de zile”, timp în care, în evidențele DIAP, pensiunea era încă trecută ca grajd. Bibu numește această situație un „favor” și menționează că beneficiarul ar avea legături de afaceri, prin alte societăți și proprietăți, cu copiii fostului primar Constantin Hogea. Întrebat dacă fostul primar ar fi intervenit, Bibu răspunde: „Nu știu dacă are sau nu o legătură.”
Impozitul neplătit pentru o clădire deținută de directorul DIAP
Verificările au scos la iveală un alt caz, spune Bibu. Florențiu Constantin deține o clădire în care funcționează de aproape 20 de ani un magazin alimentar. Potrivit city-managerului, imobilul nu apărea în evidențele de taxe și impozite. „Vreme de 20 de ani nu s-a plătit impozit”, afirmă el. Situația a fost ulterior regularizată, iar administrația a calculat obligațiile pentru perioada permisă de lege. Bibu ridică însă o întrebare mai amplă: cum a fost posibil ca o persoană care conducea o structură ce administrează patrimoniul municipiului să aibă propria proprietate comercială în afara evidențelor fiscale ale orașului.
Mai mult decât un proces câștigat
Bibu spune că exemplele nu se opresc aici și vorbește despre concesiuni care trebuiau actualizate, despre inventarierea patrimoniului și despre măsuri stabilite de Curtea de Conturi care reapăreau la controalele următoare. „Vorbim de inventariere, vorbim de actualizare a concesiunilor”, afirmă el. City-managerul susține că actuala administrație a început să caute venituri în zonele care fuseseră lăsate deoparte. „Am încercat să aducem venituri din zonele în care erau cu bună știință lăsate așa, la liber, sau în care erau favorizați unii”, declară Bibu. Și accentuează: „Să ne înțelegem, nu erau favorizați toți. Erau doar unii.” El leagă aceste situații de concluzia sa despre Baladele Deltei, pe care o numește „o vacă de muls”. În viziunea sa, adevărata socoteală nu se află în scorul proceselor din tribunale, ci în registrele și contractele care abia acum sunt puse sub lupă.
