Delta Dunării atrage turiști ca înainte de pandemie. Hotelierii nu simt creșterea

Z Stefan

Delta Dunării, sezon turistic record în 2026, dar hotelierii din Tulcea nu resimt creșterea

Turismul specializat în Delta Dunării a înregistrat în 2026 un nivel record, comparabil cu anii de dinaintea pandemiei de COVID-19. În timp ce operatorii de birdwatching se așteaptă la un 2027 cu numeroase rezervări, administratorii unităților de cazare din municipiul Tulcea constată o stagnare a numărului de turiști.

Daniel Petrescu, proprietarul unei agenții de turism specializate în birdwatching, a declarat că turiștii care au ales anul acesta să petreacă sejururi în Delta Dunării, la bordul hotelurilor plutitoare, sunt în mare parte clienți fideli. Agenția funcționează de peste 30 de ani, iar interesul pentru observarea păsărilor s-a menținut ridicat.

„Pentru turismul de birdwatching, anul 2026 a fost unul foarte bun, chiar unul record, comparabil cu anii anteriori pandemiei de COVID-19. Clientela noastră este una fidelă, care nu prea ține cont de situația economică sau nu se lasă prea repede impresionată de problemele de la graniță sau de alte știri grozave care dau Delta secată sau care prezintă situația la 300 de kilometri de aici”, a declarat Daniel Petrescu.

Cerere mare pentru sejururile din 2027

Potrivit operatorului turistic, vizitatorii care aleg hotelurile plutitoare sunt interesați în special de observarea păsărilor și a comportamentului acestora în mediul natural. Daniel Petrescu susține că bogăția avifaunistică a Deltei nu a fost afectată de războiul declanșat de Rusia în Ucraina. În schimb, colmatarea lacurilor a determinat unele specii de păsări care se hrănesc cu pește să se retragă în alte zone, unde găsesc hrană.

„Anul acesta a fost unul foarte bun pentru păsări în Deltă, chiar dacă lacurile se colmatează. Anumite păsări ihtiofage care nu au mai găsit mâncare în unele zone s-au retras în altele. (…) Pentru 2027, avem un grad de încărcare destul de optimist. Suntem chiar suprasolicitați în anumite perioade”, a mai spus Daniel Petrescu.

Hotelierii din Tulcea nu sunt la fel de optimiști

În municipiul Tulcea, situația este diferită. Argentina Stamm, directoarea unei unități de cazare, a declarat că 2026 a fost un an dificil pentru operatorii din turism, iar numărul oaspeților a stagnat. Deschiderea sălii Danubius Arena, care a găzduit competiții sportive internaționale încă de la inaugurare, a reprezentat însă un avantaj pentru hotelurile și restaurantele din oraș. Argentina Stamm a descris apariția acestei facilități drept „un noroc” pentru operatorii din HoReCa.

Cu toate acestea, perspectivele pentru anul viitor rămân rezervate, pe fondul incertitudinilor economice și al concurenței din partea altor destinații turistice.

„Trecem în continuare printr-o perioadă dificilă. Tulcea a stagnat în ultimii ani din cauza pandemiei de COVID-19, apoi a războiului din zonă. Sperăm să vedem și zile mai bune, dar deocamdată nu pot vedea un an turistic 2027 mai bun. E nevoie de stabilitate la nivel de Guvern, fiindcă oamenii sunt mai reticenți în a cheltui, în contextul în care nu știu ce-i așteaptă. În continuare, sunt destinații în proximitatea României care sunt mai accesibile și atunci aleg să meargă în alte părți”, a afirmat Argentina Stamm.

Share This Article