Primăria Greci recrutează persoană pentru Căminul Cultural. Care sunt cerințele

Z Stefan

Primăria Greci organizează concurs pentru postul de referent cultural

Primăria Comunei Greci a scos la concurs un post de referent cultural, grad I, în cadrul Bibliotecii Comunale și al Căminului Cultural. Contractul se încheie pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă de 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână.

Dosarele de înscriere pot fi depuse în perioada 15–28 septembrie 2026, la sediul Primăriei Comunei Greci, de pe strada Decembrie nr. 16. Programul de depunere a documentelor este de luni până joi, între orele 08:00 și 16:30, iar vinerea între orele 08:00 și 14:00.

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească viitorul referent cultural

Pentru a se putea înscrie, candidații trebuie să aibă studii universitare de licență în domeniul Științelor umaniste și arte, cu specializare în Filologie sau Istorie, ori în domeniul Științelor sociale, specializarea Științe administrative.

De asemenea, este necesară o vechime de cel puțin 3 ani și 6 luni în specialitatea studiilor. Un avantaj la interviu îl vor avea candidații care au absolvit modulul psihopedagogic sau care pot dovedi că au desfășurat activități ori profesii ce au presupus lucrul cu elevi și copii.

Planul de activități pentru Căminul Cultural, cerut la depunerea dosarului

Pe lângă documentele obișnuite, candidații trebuie să prezinte, la depunerea dosarului, un plan de activități pentru Căminul Cultural Greci pentru anul 2027. Dosarul mai trebuie să cuprindă formularul de înscriere, actul de identitate, documentele care dovedesc studiile și vechimea, cazierul judiciar, adeverința medicală, certificatul de integritate comportamentală și CV-ul.

Proba scrisă și interviul, programate în octombrie

După verificarea dosarelor, candidații rămași în concurs vor susține proba scrisă pe 7 octombrie, de la ora 10:00. Aceasta constă în redactarea unei lucrări de sinteză sau rezolvarea unor teste grilă. Interviul este programat pentru 13 octombrie, ora 10:00.

Rezultatele finale ale concursului vor fi afișate pe 15 octombrie.

Informații suplimentare

Cei interesați de postul de referent cultural pot solicita informații suplimentare de la Primăria Comunei Greci, de luni până joi între orele 08:00 și 16:30, iar vinerea între orele 08:00 și 14:00. Persoana de contact este Diana-Mihalea Chiciuc, inspector în cadrul compartimentului Resurse Umane.

Share This Article