Scandalul de la Dăeni reizbucnește. Adăpostul de câini s-ar putea redeschide

Z Stefan

Adăpostul de câini din Dăeni ar putea fi redeschis. O cerere a fost depusă la DSVSA Tulcea

Adăpostul de câini din localitatea Dăeni, închis în urma scandalului izbucnit în luna august, ar putea să își reia activitatea. O solicitare în acest sens a fost depusă la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Tulcea, informația fiind confirmată de directorul instituției, Dragoș Seucan. Pentru moment, adăpostul rămâne închis.

Subiectul a revenit în atenția publică după ce o activistă pentru protecția animalelor a scris pe Facebook despre demersurile făcute pentru reluarea activității adăpostului. Potrivit acesteia, la DSVSA Tulcea ar fi fost depusă o cerere pentru verificarea adăpostului în vederea redeschiderii. Activistă și-a exprimat public îngrijorarea față de această posibilitate, readucând în discuție situația care a determinat intervenția autorităților în luna august.

„Confirm că a fost depusă cererea. În acest moment, adăpostul nu este deschis”, a declarat Dragoș Seucan, directorul DSVSA Tulcea. Solicitarea reprezintă un pas făcut în direcția unei posibile reluări a activității, însă nu înseamnă că adăpostul a primit deja undă verde pentru a funcționa.

De ce a fost închis adăpostul din Dăeni

Cazul a izbucnit în luna august, când la adăpost au ajuns reprezentanții Biroului pentru Protecția Animalelor și ai DSVSA Tulcea. În urma verificărilor, activitatea unității private a fost suspendată. Polițiștii au deschis atunci și un dosar penal, fiind efectuate cercetări cu privire la posibile fapte de rănire cu intenție a animalelor și ucidere a animalelor fără drept.

Ulterior, mai mulți câini au fost scoși din adăpost, iar 20 dintre animale au fost preluate de o asociație din Iași. Acum, după scandalul care a dus la suspendarea activității, posibilitatea redeschiderii adăpostului readuce cazul Dăeni în actualitate. Următorul pas depinde de verificările și decizia DSVSA Tulcea.

Share This Article