Tulcea își ia rămas-bun de la dr. Letiția Vasile, medicul de familie al miilor de pacienți
Dr. Letiția Vasile, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați medici de familie din Tulcea, a încetat din viață. Timp de peste patru decenii a profesat în domeniul medical, iar pentru mii de locuitori ai orașului a reprezentat persoana de încredere căreia i se adresau în primul rând atunci când apărea o problemă de sănătate.
Dr. Paula-Letiția Vasile a început să profeseze în anul 1983. Născută la Caracal și absolventă a Facultății de Medicină din Craiova, a ajuns la Tulcea prin repartiție, la începutul anilor ’80. Au urmat anii de stagiatură, medicina de întreprindere, apoi medicina generală, iar din 1998 a devenit medic de familie. A rămas la cabinet chiar și după împlinirea vârstei de pensionare.
Într-un reportaj realizat în urmă cu câțiva ani, povestea despre pacienți pe care îi avusese în grijă încă dinainte să se nască și care, ajunși adulți și părinți, își aduceau la rândul lor copiii la același medic. „Sunt ca familia mea”, spunea atunci dr. Letiția Vasile despre oamenii înscriși pe lista cabinetului său.
Era căutată pentru experiență, pentru profesionalism și pentru disponibilitatea de a răspunde atunci când omul avea nevoie de un sfat. A fost implicată și în viața profesională a breslei, ocupând funcția de vicepreședinte al Asociației Medicilor de Familie Tulcea. Până în prezent, cabinetul său figura în evidențele publice ale medicilor de familie din municipiu.
Trupul neînsuflețit al dr. Letiția Vasile va fi depus mâine la Catedrala din Tulcea.