Ziaristul Patrick André de Hillerin a murit la 52 de ani
Patrick André de Hillerin, cunoscut în presa românească drept PAH, a murit luni seară, la vârsta de 52 de ani. A fost unul dintre oamenii care au crescut odată cu presa liberă de după 1990, membru fondator al Academiei Cațavencu și apoi al Cațavencii, editorialist, autor și om de publicitate.
Pentru presa din Tulcea, Patrick a fost mai mult decât un nume cunoscut de la București. A venit în zonă, a scris la „Obiectiv”, iar în 2017 a preluat conducerea editorială a ziarului. Spunea atunci că își dorește un ziar „făcut local, despre local”, apropiat de comunitate și capabil să devină o sursă serioasă de informație despre Delta Dunării, într-o perioadă în care presa locală începuse deja să se subțieze.
Jurilovca, locul care i-a devenit casă
Tulcea nu a fost pentru el doar o paranteză profesională. Delta Dunării i-a intrat în texte, în fotografii și în viață. În primăvara acestui an spunea că locuia de mai bine de patru ani la Jurilovca, satul lipovenesc despre care scria cu familiaritatea omului care nu mai privește locul prin geamul mașinii. Jurilovca devenise acasă, iar tot acolo avea să se încheie, nedrept de devreme, drumul lui.
O carieră începută la 15 ani
Patrick a intrat în presă la 15 ani. În aprilie 1990, elev de liceu, scria pentru o publicație a Ligii Studenților, în zilele Pieței Universității. A urmat Academia Cațavencu, apoi Cațavencii. Au venit apoi Libertatea, Săptămâna Financiară, Dilema, televiziunea și anii de publicitate la Saatchi & Saatchi, McCann Erickson și Graffiti BBDO. În august 2025 se alăturase Gândul, iar ultimul său editorial publicat acolo este datat 22 septembrie, cu șase zile înainte să moară.
A fost ziarist până aproape de ultima zi. Avea fraza lui, ironia lui, uneori mușcătoare până la os, încăpățânarea de a duce un subiect până la capăt și talentul rar de a face cititorul să mai citească un paragraf, chiar și atunci când nu era deloc de acord cu el.
„Dumnezeu are legitimație de presă”
Una dintre cărțile sale se numește „Dumnezeu are legitimație de presă”. Patrick însuși spunea, privind înapoi la cei aproape 35 de ani de meserie, că baza lui fusese Cațavencu, Academia Cațavencu și Cațavencii, și vorbea despre acea lume cu o recunoștință rară la oamenii care au traversat atâtea despărțiri, falimente, certuri și renașteri ale presei românești.
Dincolo de articole, polemici și războaiele inevitabile ale unei meserii trăite timp de 35 de ani, a murit un om. Un coleg, un tată, un prieten, un om iubit de cineva și așteptat de cineva, care mai avea lucruri de scris, telefoane de dat și glume de făcut. La 52 de ani, n-ar trebui să existe „ultimul editorial”.
