Amalia, tânăra de 19 ani care inspiră comunitatea din Tulcea prin voluntariat
La doar 19 ani, Iulia-Amalia Caraenachi a devenit unul dintre tinerii pe care Crucea Roșie Tulcea îi dă drept exemplu. Studentă la Facultatea de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța, tânăra este de aproape doi ani voluntar al filialei tulcene și spune că experiența i-a schimbat felul în care privește responsabilitatea, munca în echipă și ajutorul acordat celor din jur.
Legătura Amaliei cu primul ajutor a început încă din gimnaziu, atunci când a participat la concursul „Sanitarii Pricepuți”. Profesoara care coordona echipa îi îndemna pe elevi să continue și, după împlinirea vârstei de 16 ani, să se înscrie ca voluntari la Crucea Roșie Română. Amalia a urmat sfatul, iar acum spune că alegerea a fost una dintre cele mai importante pentru ea.
„A fost cea mai bună decizie pe care am luat-o. Am învățat ce înseamnă cu adevărat Crucea Roșie Română și ce implică să fii voluntar. Pot spune că este cel mai frumos sentiment să fac parte din acțiunile acestei mișcări, să pot ajuta oameni și să învăț”, povestește tânăra.
De la primele emoții, la încrederea de a-i învăța și pe alții
Primul pas făcut ca voluntar a fost participarea la un curs de prim ajutor. La scurt timp a urmat și prima activitate în teren: o sesiune de instruire organizată într-un liceu din Tulcea. Pentru o adolescentă aflată la început, emoțiile au fost mari.
„Îmi era frică să nu greșesc ceva sau să uit detalii importante. Din fericire, totul a decurs foarte bine și, astfel, puțin câte puțin, am început să am încredere în mine, în ideile mele și în ceea ce știu”, spune Amalia.
Experiențele acumulate în aproape doi ani de voluntariat au ajutat-o, spune ea, să devină mai responsabilă și să înțeleagă cât de importantă este munca în echipă. Una dintre activitățile care i-au rămas cel mai aproape de suflet a fost stagiul „Care for Volunteers”, unde a cunoscut voluntari din mai multe zone ale țării și a lucrat alături de oameni pe care nu îi mai întâlnise până atunci.
„Nu contează cu cine lucrezi, atâta timp cât vă unește un singur scop: să faci bine”, este lecția cu care spune că a rămas după acea experiență.
Crucea Roșie Tulcea: „Amalia e a noastră”
Povestea tinerei a fost prezentată inițial de Crucea Roșie Română, iar filiala din Tulcea a reacționat cu un mesaj de apreciere.
„Amalia e a noastră și e dovada că un singur om poate inspira o întreagă comunitate. Pentru tinerii din Tulcea, ești un exemplu. Pentru noi, la Crucea Roșie Tulcea, ești parte din sufletul filialei”, au transmis reprezentanții organizației.