Parcul Străbunilor, un muzeu în aer liber inaugurat la Zebil
Locuitorii din satul Zebil, comuna Sarichioi, județul Tulcea, au avut un motiv de sărbătoare în ajunul hramului satului, Sfântul Dumitru. În centrul localității a fost inaugurat „Parcul Străbunilor”, un spațiu amenajat ca un mic muzeu în aer liber, unde obiectele și meșteșugurile vechi își găsesc din nou locul. Evenimentul a avut loc în preajma zilei de 26 octombrie, când este sărbătorit Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ocrotitorul spiritual al comunității.
O casă țărănească dobrogeană, reconstituită în mijlocul satului
Inițiativa îi aparține lui Vasile Liviu Teliceanu, care și-a propus să salveze o parte din istoria și tradițiile satului dobrogean pentru generațiile viitoare. Piesa centrală a parcului este o casă țărănească dobrogeană reconstituită, amenajată astfel încât vizitatorii să poată descoperi cum arăta o gospodărie tradițională. În interior au fost adunate piese de mobilier autentic, un război de țesut și obiecte folosite cândva în viața de zi cu zi a familiilor din Zebil.
„Aici, în mijlocul satului, a prins din nou viață bojdeuca bunicilor, o casă țărănească dobrogeană reconstituită cu mobilier autentic, cu un război de țesut și cu toate obiectele care au făcut parte din viața oamenilor de altădată din Zebil”, se arată în prezentarea publicată pe pagina locală „Zebil Tulcea Dobrogea”. Este o întoarcere în timp, spre vremurile în care multe dintre lucrurile necesare într-o gospodărie erau făcute manual, iar meșteșugurile se transmiteau de la părinți la copii.
Ateliere dedicate meseriilor de altădată
Pe lângă casa tradițională, în parc au fost amenajate mai multe ateliere dedicate meseriilor practicate odinioară în satele dobrogene. Vizitatorii pot descoperi spații care reconstituie ateliere de dogărie, croitorie, cojocărie și fierărie, fiecare dintre acestea cuprinzând unelte vechi și obiecte care amintesc de munca meșteșugarilor.
În trecut, dogarul confecționa butoaie și alte recipiente din lemn, fierarul realiza sau repara unelte, iar cojocarul lucra îmbrăcăminte din piele și blană. Astfel de meserii făceau parte din viața comunităților rurale, însă multe au devenit tot mai rare. Potrivit prezentării proiectului, o parte din poveștile care însoțesc obiectele au fost adunate de la bătrânii satului.
