Becul care luminează de 125 de ani la o stație de pompieri din California
Un bec incandescent instalat în 1901 la Stația de Pompieri 6 din Livermore, California, continuă să funcționeze după 125 de ani. Cunoscut sub numele de „Lumina Centenarului”, acesta a rămas aprins aproape fără întrerupere, traversând două războaie mondiale și mai multe etape ale modernizării tehnice.
Longevitatea sa a fost omologată de Guinness World Records, iar imaginea becului este transmisă în direct și urmărită de pasionați din întreaga lume.
Camerele de supraveghere s-au defectat, becul a rămas aprins
Un aspect remarcabil este că, în 2016, trei camere web instalate pentru a monitoriza becul s-au defectat rând pe rând, în timp ce becul a continuat să lumineze. În prezent, o a patra cameră HD transmite în direct imaginea dispozitivului, care a devenit un simbol al rezistenței tehnice.
Filamentul de carbon, explicația duratei excepționale
Longevitatea becului se datorează filamentului de carbon, diferit de tungstenul folosit în becurile moderne. Carbonul are un coeficient de temperatură negativ, ceea ce atenuează șocul termic la pornire și reduce riscul ruperii filamentului.
De asemenea, becul a fost menținut aprins aproape permanent, evitând astfel vârfurile de curent produse la conectare, care în mod normal accelerează degradarea filamentelor în becurile obișnuite.
Oprite doar de câteva ori în 125 de ani
Pe parcursul celor 125 de ani, becul din Livermore a fost stins doar de câteva ori, niciodată din cauza unei defecțiuni a sa. Prima întrerupere documentată a avut loc în 1937, în timpul renovării clădirii.
În 1976, becul a fost mutat în noua stație de pompieri, transportat cu escortă de poliție și cu cablul tăiat pentru a preveni deșurubarea. Ultima oprire accidentală a fost în mai 2013, când o pană generală de curent a durat 9 ore și 45 de minute; după reluarea alimentării, becul a continuat să lumineze fără probleme.
„Lumina Centenarului” rămâne aprinsă și astăzi, reprezentând atât durabilitatea tehnologică a începutului de secol XX, cât și o ironie în fața fenomenului contemporan al învechirii planificate a produselor.
