Delta Dunării, între secetă și viituri: ce arată noile simulări climatice
Dunărea ar putea avea, în următoarele decenii, secete tot mai lungi și viituri mai puternice, iar refacerea bălților și a luncilor inundabile poate reduce pagubele și proteja resursele de apă. Concluzia apare într-un raport științific dedicat stării climei, în care cercetătorii Mihai Cristian Adamescu și Vlad Amihăesei analizează viitorul fluviului și rolul zonelor umede în adaptarea la schimbările climatice.
Potrivit simulărilor prezentate în raport, la stația hidrometrică Brăila, situată înaintea intrării Dunării în Deltă, numărul mediu anual al zilelor cu debite foarte mici ar putea crește de la aproximativ 18 la 47 până spre sfârșitul secolului. În scenariul cu emisii ridicate, zilele cu debite extreme, de peste 15.000 de metri cubi pe secundă, ar putea crește de la aproximativ una la zece pe an. Sunt proiecții climatice, nu prognoze certe.
Ce se întâmplă cu Delta când fluviul scade sau crește brusc
Pentru Delta Dunării, consecințele pot fi serioase. Când fluviul scade, bălțile insuficient alimentate pierd apă, peștii rămân cu mai puține locuri de reproducere, iar vegetația suferă. Când Dunărea crește puternic, digurile și terenurile din apropiere sunt puse la încercare. Cercetătorii arată că refacerea legăturilor naturale dintre fluviu și zonele inundabile poate atenua aceste efecte, în funcție de condițiile fiecărui amplasament.
Babina, Cernovca și Șontea–Fortuna, exemple de renaturare reușită
Raportul amintește câteva proiecte realizate în județul Tulcea. La Babina, aproximativ 2.100 de hectare au fost reconectate la Dunăre în 1994, iar la Cernovca alte 1.580 de hectare în 1996. Monitorizările ulterioare au identificat la Babina 29 de specii de pești. În complexul Șontea–Fortuna, între 2015 și 2017, cercetătorii tulceni și partenerii lor au realizat lucrări de decolmatare pe 13,56 kilometri de canale, proiectul raportând refacerea legăturilor dintre habitate pentru aproximativ 7.000 de hectare.
Carasuhat, locul unde natura, agricultura și justiția trag în direcții diferite
Cel mai delicat exemplu rămâne Carasuhat. Între 2012 și 2016, un proiect finanțat din fonduri europene a readus apa pe 924 de hectare din fosta amenajare agricolă. Au revenit peștii și păsările, iar zona a creat noi oportunități pentru pescuit și turism. În iunie 2023, un dig a cedat, iar apa a inundat și terenuri agricole din vecinătate, care nu făceau parte din proiectul inițial. Concesionarii au cerut refacerea digului și au câștigat procesul. În noiembrie 2025, Curtea de Apel Constanța a menținut definitiv această obligație.
Acum, autoritățile trebuie să execute hotărârea, deși guvernatorul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării, Florin Stăneață, a declarat că preferă păstrarea zonei inundate. „Nu vrem să punem dopul, vrem să lăsăm zona renaturată”, a spus acesta. La mijlocul lunii octombrie, autoritățile se aflau încă în etapa pregătirii proiectului tehnic. WWF-România avertizează că închiderea legăturilor hidrologice ar putea afecta inclusiv habitatele refăcute anterior și propune protejarea legală a zonei, însoțită de compensarea echitabilă a concesionarilor.
Cât ar putea valora restaurarea zonelor umede din bazinul Dunării
Raportul estimează că restaurarea accelerată a zonelor umede din întregul bazin al Dunării ar putea produce, până în 2075, beneficii economice nete suplimentare de 47,3 miliarde de euro, prin pagube evitate și servicii naturale recuperate. Este o estimare rezultată din simulări, nu o sumă disponibilă pentru investiții. Autorii precizează că studiile sunt încă în curs de publicare, iar cifrele pot suferi modificări.
La Tulcea, disputa capătă nuanțe suplimentare. Administrația Rezervației a avizat, în 2019–2020, trecerea a aproape 5.800 de hectare din amenajări piscicole în terenuri agricole, fără ca toate aceste transformări să fie neapărat realizate. Noul raport aduce un argument economic și științific în favoarea refacerii zonelor umede, dar cazul Carasuhat arată cât de complicat devine acest obiectiv atunci când terenurile sunt concesionate, iar drepturile agricultorilor sunt confirmate de instanță.
În fond, întrebarea pentru autorități rămâne simplă: dacă statul cheltuiește bani ca să readucă apa în Deltă, de ce nu rezolvă de la început și problema terenurilor, astfel încât să nu ajungă, câțiva ani mai târziu, să plătească din nou pentru a o scoate?
