Petrică Moise, pizzarul din Tulcea, a câștigat titlul de Pizza Master Chef România 2026
Petrică Moise, un pizzar cunoscut în Tulcea pentru localul „Șandramaua lui Petrică”, a câștigat marele trofeu al Campionatului Internațional de Pizza 2026, desfășurat la ROMEXPO București, în cadrul târgului INDAGRA FOOD. Competiția a avut loc pe 29 și 30 octombrie 2026, iar festivitatea de premiere s-a ținut vineri, 30 octombrie, de la ora 16:30, pe scena INDAGRA FOOD, în Pavilionul B2.
Tulceanul a concurat cu preparatul „Călătoria Deltei către mare”, care a obținut cel mai mare punctaj al competiției. În urma acestui rezultat, Petrică Moise a primit titlul de Pizza Master Chef România 2026. La ediția din acest an, ajunsă la a cincea, au participat peste 90 de pizzari din România și din străinătate, care și-au prezentat preparatele în fața juriului.
Probe pentru pizza clasică, napoletană și Teglia alla Romana
Competiția a inclus probe pentru pizza clasică, napoletană și Teglia alla Romana, dar și două categorii speciale: Home Made Pizza și Pizza Dessert by Ferrero. La eveniment a fost prezent și Francis Tolu, multiplu campion mondial la pizza acrobatică.
Pentru Petrică Moise, participarea a însemnat mai mult decât câteva ore petrecute în fața cuptorului. „Un concurs de asemenea nivel înseamnă, pentru noi, pizzarii profesioniști, un an întreg de cercetare, teste și muncă: ingrediente, făinuri, aluat, maturare, tehnică, de la prima idee până la ultima ajustare. Rezultatul de final este doar o parte din călătorie”, a explicat acesta.
De la bronz, în 2025, la marele premiu
Petrică Moise nu se află la prima participare la un astfel de concurs. În 2025, a obținut locul al treilea la categoria Pizza in Teglia Romana, cu preparatul „Danube Delta della Teglia”. A continuat să experimenteze și să își perfecționeze rețetele, iar în acest an a câștigat marele premiu.
După festivitatea de premiere, tulceanul a scris: „Am mers la București cu o singură țintă: trofeul cel mare. Și l-am adus acasă! La Tulcea!”. Acesta le-a mulțumit organizatorilor, colegilor de breaslă și celor care l-au susținut.
Revenirea la „Șandramaua lui Petrică”
Campionul s-a întors la localul său din Tulcea, aflat pe strada Babadag nr. 8. „Eu mă întorc în laboratorul meu, la Șandramaua lui Petrică, cu aceeași pasiune și aceeași calitate pe care am pus-o dintotdeauna în fiecare felie”, a transmis Petrică Moise. Cei care vor să descopere pizza pregătită de noul campion îl pot găsi la localul său din Tulcea.