IKEA deschide al patrulea magazin din România la Cluj-Napoca, în proiectul RIVUS

Z Stefan

IKEA deschide al patrulea magazin din România la Cluj-Napoca, în proiectul RIVUS

IKEA România va deschide al patrulea magazin din țară la Cluj-Napoca, în cadrul proiectului de reconversie urbană RIVUS, dezvoltat pe fosta platformă Carbochim. Proiectul este realizat de IULIUS, compania lui Iulian Dascălu, împreună cu partenerii săi.

Noul magazin va avea o suprafață de peste 17.000 de metri pătrați și va oferi o gamă largă de produse IKEA, majoritatea disponibile pentru cumpărare și ridicare imediată. Clienții vor putea plasa comenzi atât în magazin, cât și online, cu opțiunea de livrare la domiciliu pentru achizițiile mai complexe.

Locația va include serviciile obișnuite ale magazinelor IKEA: planificarea locuinței, ridicarea comenzilor, un Restaurant Suedez și un Magazin de Delicatese Suedeze.

Veronica Matei, Country Real Estate Manager pentru IKEA South East Europe, a declarat: „Ne dorim de mult timp să ne consolidăm prezența în Cluj-Napoca, iar astăzi ne bucurăm să facem un pas important în această direcție. Ambiția noastră este să aducem IKEA mai aproape de cât mai mulți oameni, oferindu-le modalități mai simple și mai convenabile de a ajunge la produsele și serviciile noastre. În același timp, ne păstrăm angajamentul față de prețurile accesibile. Împreună cu RIVUS, creăm o nouă experiență IKEA, integrată firesc în viața de zi cu zi a orașului, dar construită în jurul acelorași elemente pe care clienții le cunosc și le apreciază la IKEA: inspirație, servicii de calitate și expertiză în amenajarea locuinței”.

Planuri de investiții de aproximativ 130 de milioane de euro

Deschiderea magazinului face parte dintr-un plan de investiții pe trei ani pentru piața din România, în valoare de aproximativ 130 de milioane de euro. Din această sumă, 125 de milioane de euro sunt alocate proiectelor de extindere și dezvoltare, iar 4,4 milioane de euro vor susține reducerea prețurilor în anul financiar 2027.

Aproximativ 55 de milioane de euro din bugetul de extindere vor fi direcționați către deschiderea a 10 noi puncte de întâlnire cu clienții, inclusiv în Cluj-Napoca. Compania analizează și colaborări cu retaileri și centre comerciale existente, în acord cu strategia Ingka Group de dezvoltare a unor formate mai mici.

Inaugurare estimată pentru anul financiar 2029

Inaugurarea magazinului IKEA Cluj-Napoca este estimată pentru anul financiar 2029, intervalul septembrie 2028 – august 2029, în concordanță cu calendarul de dezvoltare al proiectului RIVUS.

IKEA s-a consolidat treptat în Cluj-Napoca din 2019: a deschis un punct de planificare a bucătăriilor în 2019, un Punct de Ridicare Comenzi în 2021 și un Studio de Planificare și Comandă în 2025. În prezent, IKEA operează în România trei magazine, două în București și unul în Timișoara, șase Studiouri de Planificare și Comandă în București, Constanța, Cluj-Napoca, Brașov și Iași, precum și cinci Puncte de ridicare comenzi în Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Sibiu și București.

RIVUS, un proiect urban pe 14 hectare

Proiectul RIVUS, dezvoltat de IULIUS și Atterbury Europe, va transforma fosta platformă Carbochim, pe o suprafață de 14 hectare, într-un spațiu urban multifuncțional cu peste 400 de magazine, facilități culturale și de divertisment, birouri și peste 52.000 de metri pătrați de zone verzi. Investiția totală în proiect depășește 550 de milioane de euro, iar dezvoltatorii pun accent pe sustenabilitate și pe nevoile comunității.

Share This Article